De al pheonixului foc
O lacrimă
mi s-a prelins pe frunte
ca o sabie de foc
rănit adânc
săgeți de vânt
lovit de cânt
salve de plumb
de mă rapun .

Rămas pe câmp ,
Miros adânc,
Un singur gând
Să pot muri,al tău nemuritor .

Strigând la cer : mai am puțin
Mă pierd …
De flori ce luptă să atingă cerul

Mă duc...
Zac în scrilpirea stelelor
De ar plânge numai una
Să îmi frângă pieptul ,să mă înghită
Și să-l rog pe Eminescu să mă învețe a muri

Mă duc...
Mi se despică pieptul
că o crisalidă
floarea soarelui în puf stelar
mă uit de trupul meu răzleț
cum piere în tufiș,
in pânză de paianjen.