Oricât ar fi de-nflăcărat avântul,
Nu saltă-n seva vântului și-a zării
Piciorul smuls din platoșa uitării,
Ca să apese răzvrătit pământul.

Abia desprinși din înălțimea scării,
Cu calul murg ce și-a oprit frământul,
De mâini s-au prins și-a amuțit cuvântul
Pe iarba-naltă-n marginea cărării.

Un cerc solar, o liniște trufașă,
O țintuire-n sângeratul prund
Din centrul lumii ce-a rămas chezașă

La pași solemni ce rosturi vechi ascund.
În timpul scurs, vecia nărăvașă
Înnoadă punți, să inspirăm profund.



26 decembrie 2007