agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-19 | |
să ne ascundem
în spatele grădinilor noastre era cimitirul bătrânilor avea iarbă aspră și vișini cruci strâmbe de lemn bujori și-o biserică unde se mai rugau doar liliecii uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare si fragi să ne ascundem spunea Danu poate-l vedem trebuie să fie înalt mai înalt decât tata vântul îmi croșeta dantele din păpădii pe rochia scurta eram desculță aveam genunchii umezi ca mușuroaiele de furnici părul mi-l împletise bunica murmurând același cântec niciodată până la capăt cât semeni cu maică-ta zicea ai ochii ei eu mă uitam pe furiș la tabloul alb-negru așezat lângă geam dacă ești cuminte duminica asta mergem la bâlci spusese bunicul aprinzându-și țigara sunt scrâncioburi și vată de zahăr pe băț tremuram în iarba înaltă ai mei începuseră să mă strige Adinaaa Adinaaaa ecoul foșnea printre crengi printre cruci îi răspundea inima locului izbindu-se de colțul seninului dacă nu or să tacă or să îl sperie pe Dumnezeu atunci Danu mi-a arătat graurul își lustruia penele sus pe clopotniță vezi a venit a venit ți-am spus eu că e mai înalt decât tata
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate