Eu prin grădină, mi-am deschis cărare,
Spre banca de sub sălcii tăinuită,
Parfumul gingaș izvorând din floare,
L-am strâns în mine, ca pe o iubită

Și-am așteptat încet să te apropii
Bolnav de flori și de privirea blândă,
Ce izvora când mă priveai cu ochii,
Vorbindu-mi în tăcerea tremurândă.

Un înger alb își întindea aripa,
Lăsând lumina ca printre vitralii,
Să ardă-n noi, iubirilor, risipa.

Și clipele păreau niște mitralii
Lovindu-ne în suflet cu tăcere,
Patimi aprinse, doruri și durere.