agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-02 | |
duminica mama îmi dă telefon să mă întrebe dacă am găsit o biserică
dacă am ce mînca dacă am găsit oameni eu îi spun da sunt bine nu prea mai am haine dar e totul bine stăm doișpe în apartament uneori bucătăria se aglomerează și mîncăm pe genunchi tu ai zice că ne împărtășim eu simt un fel de sfîrșeală în degete mina dreaptă cedează piciorul drept cedează mă întreb de ce toate lucrurile drepte trebuie să cedeze ai apă plată ai fost la kaufland apoi tăcere de parcă ar urma să murim ți-aș povesti multe despre cum am găsit oameni despre cum mi-a apărut într-o noapte o stea în frunte au sunat cei de la flanco au sunat cei de la bcr pînă și frate-tu se duce la biserica italiană din londra el a găsit tu cum nu poți găsi o biserică am vrut să merg la catedrală dar știu că e undeva prin piața romană dumnezeul meu e prin piața romană o să-l găsesc odată și-odată stăm doișpe în apartament iubita mea mă iartă tot timpul mă iartă din principiu am găsit oameni de ce să mint uneori bucătăria se aglomerează ți-aș spune că e cina de taină că împărțim tot dar nu e mîncăm pe genunchi uneori ne mai curge din gură o fărîmă de adevăr
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate