Gustul de lut grăbește
reîntoarcerea luminii
printre îmbrățișări de oameni
păsări
invalide de zbor scormonesc
în rana învadată de timp
deasupra o lume oprită
la semnul crucii
din care
ne naștem în fiecare zi
cu teamă ca atunci
când așezăm flori parfumate
sub icoane care plâng...

tristețea acoperă o buză
gura se umple de lacrimi

nicio umbră nu răcorește
îndeajuns pașii care trec
pe lângă siluetele evadate
din pământ
deși fuga de trup
se măsoară în bătăi
de clopot
și indiferența în tăcere...

tăcerea vine din două sensuri