agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-11 | |
cutreieră în lung și-n lat siberiile celeste,
îmi contemplă de sus umbra care se trece, ca o nescrisă poveste, undeva, între cer și pământ, printre teii din Cernăuți care-și ning florile peste buzele sângelui meu visător murmurând: Las umbra păsării călătoare să-mi aterizeze pe umeri, pribegele aripi la mine în suflet să-și ridice o patrie... * * * Pe o pală de vânt coboară din turnul său de veghe gardianul nimeni în chip de ploaie de sudoare să converseze cu limbile de foc ale flăcării care palpită în venele tale jugulare... De unde vii și încotro te duci, nu ai nici viză și nici valută, rudele nu ți-au făcut chemare... Scoți din buzunarul de la piept pașaportul, să se usuce de cerneală la soare. Þi-ai croit solitar drumul până acum prin pustiul marilor orașe (în căutarea unui loc care să fie numai și numai al tău), și iată unde-ai ajuns - în fața marelui zid al tăcerii - un străin printre străini, mai necunoscut decât toți necunoscuții luați la un loc. Astăzi doar vântul te mai strigă încă pe nume... Mâine - poate nici el... Te arunci în apele reveriei, plutind împreună cu nourii - cuget însetat de roua amintirii, în căutarea unui loc numai și numai al tău, te adâncești tot mai tare în dialoguri visătoare cu cel apus în iarba-naltă, cu verdele foșnitor al pădurii, asculți pașii sângelui rătăcind, ecoul lor în inimile celor ce s-au mutat cu traiul demult sub pământ, depărtatele ieremiade ale bunicilor surghiuniți dintr-o Bucovină în care doar plânsul morților săi dragi mai fac încă să înflorească noapte de noapte cuvintele pe foaia palidă, la umbra ochilor tăi de culoarea verde-închis, în timp ce nisipurile de aur ale singurătății suspină după oaza lacrimilor tale dezrădăcinate, după corăbiile de hârtie ale inimii navigând pe plumbul fluid al nourilor de ploaie… când numai ea aude cum se stinge între zidurile cu igrasie ale sălii de așteptare vocea cărnii tale visătoare murmurând: Las umbra păsării călătoare să mi se dezlege de umeri pribegele aripi din palmele mele să-și ia zborul departe...departe... până dincolo de marele zid ucrainean.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate