vii perfect
decorul te-nfiază
celulă cu celulă
trăirile
te demolează
ajungi statuia gri
deschizi ușile
ca să le trântești
devii
rădăcină aeriană
cu capul în
cazanul cu smoală
tragi adânc
țigara în piept
lași ca fumul
să te învăluie
ai impresia că
e momentul tău