Singurătăți

Freamătul unei frunze căzând...
Apoi tăcere...
De undeva, din ținutul mlăștinos al nopții clipele s-au urnit din veșnicia lor,
lăsând în urma lor timpul golit de semne și mult praf.
Șuieratul de cuțite sau cuvinte lăsate să alunece în somnul neglijent al mulțimii
urnesc ultimele frunze uscate să măture pământul.
Apoi, din nou, nefiresc, tăcere

Geometrie

Răpus de plictiseală, timpul s-a retras tăcut înăuntrul boabelor de grâu
unde nu există decât în sine
și nu mai trebuie să dea socoteală nimănui.
Din când în când, pentru a nu uita de amiezile fără de sfârșit ale pământenilor
el iese în asfințit, plimbându-se printre oameni,
pentru a lua cu el cuvinte fără sens
din care, odată întors înăuntru bobului de grîu,
își va face culcușul