agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-01 | | Luna șade-n cer cu stele Vânturi gem de nepăsare Noaptea vine peste ele, Colo-n șoapte, lângă mare. Și pe pânza infinită a văzduhului apare Ca din vise-într-o clipită Mândră, albă, lucitoare, O lumină părăsită... ..Când sus cerul nu era numit, Când jos pământul n-avea nume Când mări furioase și cu spume Dintr-o lumină s-au născut ori s-au ivit, Zări un semn, curios, îndepărtat Căci apăru a lumii născătoare, Tiamat. Când vastele pășuni întinse, Erau doar visul unui zeu Când încă ape necuprinse Erau vegheate de un zmeu , Marduk, mărețul stâlp al lumii, Își aruncă spre ape-a sa privire Suflând apoi-n trecerea vremii, Să n-aibă-n veci de veci oprire. Dar cel mai mare între zei, Marduk, desăvârșitul fără seamăn, Neînchipuit dar printre ei, Fără vreun frate ori vreun geamăn, Fu-înveștmântat de măreția celor zece, Ce-l preamăreau netulburat și rece. Însă când Anù a creat și cele patru vânturi, La Tiamat s-au dus și au deschis cuvântul. -Tu, ce te zbați, cuprinsă-acum de tulburare, Ridică jugul ce ne-apasă fără încetare! Căci zeii ce au fost creați din lut, Jos pe pământ o clipă n-au tăcut. Și astfel zeii n-au dormit o clipă, Și au vazut în fii lor doar o risipă. Și toti cei ce au venerat odată Pe Tiamat au încolțit îndată. Și chiar Marduk se hotărâ: Să piară! Cu toții zeii dar îl înzestrară, Cu sceptrul, tronul, ca un rege, Își pregati și-un laț pe Tiamat să lege. Porni apoi gata de luptă, Și se gândi cum lacom se înfruptă, Din al ei trup însângerat, Dar va crea „un lucru minunat”. Și lupta începu îndată Și Tiamat la culme înfuriată De îndrăzneala lui Marduk Își zise: Moarte-n lume o s-aduc! Dar și Marduk cel înțelept Își așeză platoșa-n piept. Și-apoi trimise vântul ca să umfle Și pântecul și gura ca să nu răsufle. Și-și potrivi si arcul fermecat, Și o ținti furios pe Tiamat. Apoi împrăștie și ceata cea de zei, Ce-onconjurară pe zeiță-n slava ei. Și se întoarse înspre ea zăcând înlănțuită, Nepăsător, îi smulse țeasta ei împodobită, Dar mai apoi neînfricatul rege, Vru cu deodată s-o dezlege. Și mai apoi să facă de îndată, Din trupul ei o lume minunată. Și astfel el împarte trupul părăsit, Și cu o jumătate cerul l-a și căptușit. Și i-a creat lui Apsu templul lui din cer, Și lui Enlil, Eà, Anú la fel. Apoi își ridică privirea și văzu locașuri, Temple înalte și sălașuri, Înalte între stele luminoase, Din înălțimi lungimea anului o scoase. Și făuri și noaptea cea întunecată, Și luă în stăpânire ploaia minunată. Și ceața deasă dintre ape, Și gheața si zăpada le-a facut pe toate. Dar capul Tiamatei deveni un munte, Din el țâșniră ape repezi, multe, Și-alcătui apoi neînfricatul, Cu-a sale gânduri , Tigru si-Eufratul. Și la picioare îi căzură de îndată, Mulțimea zeilor impresionată. Și îl făcură unicul lor rege, De-al său cuvânt indată să-l dezlege. Însă Marduk își aminti ce zise, Un lucru minunat el le promise. „ Să întocmesc scheletul cel de oase, Să-i dau și sânge și să-i întocmesc și coaste, Să plăsmuiesc făptura omenească, Ce zei va trebui să preamărească. Și va fi liniște în ceruri... Apoi crease dar pe om Lăsând pe zei șezând în somn. Și îi făcu din sângele ce curse, Când inima lui Kingu el străpunse. Și pe cel rău dintre aleși, L-ucise dar , murind pe veci. Și astfel coborî în omenire , Suflul divin și asuprire, Căci îi făcuse pentru zeii falnici, Nu îi făcuse el prea harnici. Dar datoria lor era să știe Pe placul zeilor mereu să fie. -Dar cum te vom sluji, mărite? Îl intrebară cu totii pe Marduk. -Nu vă grăbiți căci veste vă aduc: Veți construi sanctuare felurite, Pe Eufrat ridic un mare dom , Va fi cetatea Babilon. Și Fiul Soarelui va locui în ea Și fii săi vor preamări lumina sa; În veci vor aminti izbânda, Iar Tiamatei doar osânda, Ce îi revine numai sie. Căci a pierdut a sa Domnie! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate