între tinerețile mele s-a făcut toamnă
într-un somn târziu
pe umeri mă duce nemeritat
o literă
de nevăzut
îndoielnică

ca și cum aș fi devenit o arboră
pentru lămuritul căreia
cuvintele tac

sau
un cimitir al elefanților

sau o vedenie

uneori cred iubitule că am și murit
deși am jurat

pe carapacea zilei de mâine
pe bucurie
pe vorba țiuindă a câinelui
lovit de lună
am jurat

ca nu iau mat iubitule
nu iau

dar albe-s toate pătratele negre
albe-s și încă albesc
între două îmbrățișări

prea îndepărtate