zorii aprind fumătorilor înrăiți unghiile
stafia din balcon – luminându-se – ia formă de om
roua licăre între frunze se prea poate
ca anotimpul să fi-nnoptat cu spatele spre frig

vântul își sugrumă prada o-nghite
șterge stâlpii ce-au adormit cu ochii deschiși
într-un târziu și păsările cântătoare vor fi
hrănite cu boabe de carne

pe trupul sticlelor de vin
s-a cuibărit de sete gheara
îmi duc mâna la inimă cu neîncrederea
călătorului plecat la drum fără portofel

calc aerul ca și cum aș trece o apă
doar fruntea mi se zărește dintre cuvinte
am și uitat de ce-am sărit mi se pare
c-am vrut de la înec să salvez un copil