Doamne, eu sunt singur și singurel mereu,
Și sunt la fel de singur pînă și-n visul meu,
Dar mă-nfior la gîndul pe care-l am mereu
Acolo, sus, domnind, Tu vei fi și mai rău!
Doamne Dumnezeul nostru sfînt
Unde-i dragostea promisa nouă pe pămînt?
Unde-i Isus, Omul, Măiastrul,
Să ne dezlege inimile, ferece-ne limbile?
Unde-i dragostea copiilor de mame,
Unde-s mamele iubind copiii, Doamne?
Unde suntem noi, cei puri de altădat’
Unde este crucea, căreia Te-am dat?
Doamne văd in jurul meu minciună,
Sufletul mi-e negru, stăpînit de ură,
Gura-mi șuiera blesteme multe...
Doamne mi-am pierdut și trup și minte!
Ochii mei închiși văd umbre hâde
Gura mea strîmbă de mult nu mai surîde
Frumosul ce-nconjor eu îl văd negru tuci
Cum mai pot eu privi, către Tine-atunci?
Deșteaptă-mi, Doamne, mintea-mi cea bolnavă
Redăruiește-mi harul și inima ușoară,
Să știu din nou că-n sus, nu-n jos se zboară!
Acest popor al Tău, ce cu aripa-i frântă,
Nu diavolul din ei, ci îngeru-și înfruntă,
Cu coastele deschise îmbrățișează viciul,
În moarte și-n trădare ei iși găsesc supliciul
În ură și-n minciună își vor găsi sfîrșitul
Și cum altfel de nu-n jos își vor afla ei zborul?
Mai jos de-al meu picior de lut,
Sunt mii, ai tăi copii, conduși de chipul Slut,
Și vor mai fi si alte mii, sute de mii,
Oh, Doamne, cît de singur, acolo sus, rămâi!!