Am dat noroc cu moartea,
dar nu am lăsat-o să-mi
atingă sufletul,
apoi am inghițit Dunărea
cu forța din sângele
Lunii Pline,
pașii tăi rătăcesc pe trotuar
fără să le pese că
nu există nici o bucată de speranță
în spatele zgârieturii apărute
la degetul de la mâna dreaptă
a timpului căzut în
Mont Saint Michel,
castelul ascuns de valurile nopii,
mă caut printre lumânările care ard,
și aștept.