Stau la umbră sub cireșul din curte.
Nu mă gândesc la nimic și-mi e bine.
Privesc albinele cum adună nectarul
din florile, albe, de cireș.
Aud tot mai încet cântecul păsărilor.
Adorm cu capul pe masă.

Un tunet putrenic mă trezește.
Pe cer, nori negri aleargă nebuni.
Fulgeră, trăznește, vântul se-ntețește.
Pe mine cad flori albe.
Cireșul se-apleacă pân’ la pământ.

A-nceput să plouă. Toarnă cu găleata.
Fug, speriat, în casă. Sunt ud până la piele.
Privesc prin fereastră și văd ce-i afară.
Doamne, parcă a venit sfârșitul lumii!

Plouă, plouă, de două ore plouă.
Vântul se oprește, plouă liniștit.
După un timp și ploaia se oprește.

Dintre nori, soarele apare zâmbind.
Viața reintră-n normal.