Din centrul fără margini plecat-am toți la drum
Cu-n lampadar în mână învăluit în fum.

Ajuns-am într-o seară la margine de lume
Și nu știam, nici vorbă, care e al meu nume.

Am întrebat văzduhul, iar el cu glas de zeu
Mi-a zis: Te sfătuiesc, mai bine, să-ntrebi pe Dumnezeu.

Dar cine e Acela de care-ai pomenit?
N-am auzit, răspunde-mi, de ce-i așa vestit?

O liniște coboară peste întreg Pământul
Iar dincolo de umbre aud cum trece vântul

Cu pași de ploi mărețe peste păduri aprinse
De focul clorofilei, imens ocean de vise.

Dar cine e Acela de care-ai pomenit ?
Să fie oare vântul sau vulturul răpit

De-o mână nevăzută, mai sus de nori și stele
Când noi, copiii sorții, ne oglindeam în ele ?

Acela ești chiar tu, frumos copil de rouă
Născut din veșnicie s-aduci lumină nouă,

Lumina iubitoare ce te va duce-acum
În inima divină, e singurul tău drum...

Lechința, 25 iulie 2007