Troiene de dorințe și amintiri
pe câmpuri brăzdate de vise
ca neaua se topesc
căci hoardele de năluciri
sub copitele lor cu potcoave de foc
fără milă ard și strivesc
dorurile mele întinse
pe pajiștea clipelor viscolită de așteptare
ocolită de noroc
și secată de îndurare.

Am întins brațul sufletului meu
și am bătut în poarta inimii tale
cu o lacrimă
înghețată de emoție și cuprinsă de disperare…
Stele albastre
și lumini sclipitoare
au coborât din ceruri pe scara curcubeului
purtate de fluturi pe spinare
și te-au implorat
inimii mele să-i dai crezare,
dar mândria ta a rămas împietrită
și poarta ei
în lacrima mea zidită.
Unde să-mi gasesc pacea și liniștea
dacă piatra a pus stăpânire
și pe speranța mea
alungată ca o fiară de nefericire?