Cine plânge
cu lacrimi de vis
la umbra speranțelor înnoptate,
alungat din paradis
de propriile păcate?

Cine freamătă cu gândul
și ca o pasăre migratoare
își așteaptă rândul
să se piardă în uitare?

Cine îngenunchiază
în templul nemuririi
și ca o strună vibreaza
în așteptarea izbăvirii?

Cine?
Eu, cel ratăcit pe cale
și împovărat de vina
de a trăi în visare…

Mă arde tăcerea,
mă doare uitarea,
mă chinuie dorul
și iubirea mea nemărginită,
sufletul în mine plânge
viscolit de soarta neîmplinită.

Nu am averi
nici influență în lume,
uneori sunt părăsit de puteri
și alunec de pe culme,
dar mă ridic iar
fără să fiu de semeni ajutat
și arunc al soții zar
sperând să căștig un pot minunat.

Mă vrea cineva
pentru sine,
bucuria și tristețea
s-o împartă cu mine?
Cine?