oboseala e pregătită să atace
apoi se dă cu pași repezi îndărăt
dispare în umbra după-amiezii
cristale de zahăr
tresăririle
s-au întețit
nu mai știe cum să le numească
nașterea unui copil ar fi scăpat-o de vocile
care n-au ce alege din ea
dacă nu e nimic tragic, nimic fulgerător
asta îi e dat să simtă
și liniștea mai mare decât teama
linsă de animale
în fiecare zi se ascunde în frunze și lasă
dobitoacele să pătrundă
întunericul
limba animalelor e limba ei
febra se ridică
și leagă de pat câteva panglici