Privește și învață de la flăcări
că tot ce arde în vatră ajunge scrum,
iar de la frunzele usucate că vântul soarții
spulberă destinele
amestecându-le cu praful de pe drum.
Privește și învață de la ape
că liniștea-i amăgitoare;
când furtuna se pornește,
în calea lor totul dispare.
Privește și învață cu râvnă de la vânt
că puterea și faima sunt efemere pe pământ,
că înspăimântătorul uragan
după câteva zile de zbucium rămâne fără elan.
Privește și învață de la floare,
să-i zâmbești zilnic soarelui
fiindcă nu știi cât credit
primești în taină din partea timpului.
Privește și învață de la Lună
că nimic nu-i întâmplător,
că toate în univers au un rost și un izvor.
Privește și învață de la colb
că însăși stânca este trecătoare,
iar de la viermele neiertător
că și el aceeași soartă are.
Privește și învață de la păsări
să zbori în siguranță când văzduhul e senin
și de la stelele călăuzitoare
că tot ce strălucește în univers
este relativ și supus unui destin.
Privește și învață de la albină
să aduni roadele la timp
și bucură-te alături de ea
în fiecare clipă
precum nemuritorii zei ce au viețuit în Olimp.
Privește și învață de la fluturii efemeri
să iubești
adierea vântului și lumina jucăușă
ce alunecă voioase
prin livada înmiresmată de meri,
iar de la ghioceii răsăriți printre nămeți
să nu disperi.
Privește și învață de la umbra
ce te însoșește răbdătoare,
să ocrotești
tot ce-ți este mai scump sufletului,
tot ce în viață prețuiești
și tot ce are în primul rând suflare.
Privește și învață de la falnicii
și neînfricații brazi
că rădăcinile puternice te pot ține drept
și te protejeaz în fața viscolului
să nu te frângi și să nu cazi.
De ești lovit
și de durere ca trestia te îndoi,
privește numai înainte ca floarea soarelui
și nicidecum înapoi;
speranța învăluită în lumină
pe toți ne așteaptă în viitor,
așa că nu te lăsa pradă trecutului mort, amăgitor
ce scormonește adânc
cu ghiara în sufletul neîncrezător.
Suntem muritori,
totuși avem înaintea noastră destul timp să iubim,
majoritatea nu suntem nebuni,
dar ca nerozii, aiurea îl irosim
pe gânduri, pe vorbe
și fapte lipsite de înțelepciune
de ajunge sufletul nostru
să semene cu un tăciune.
Privește, învață și lasă-ți sufletul
singur să–și aleagă
călăuza și drumul
pe care fără rușine și teamă să meargă.