Prezumția: în a câta înfofolire mirosea a degete
despicate de căldură în a câta rugăciune mă înnobilasem
și nu îmi aveam rodul în pântece și nu îmi aveam florile
pe după urechi?

Simt că nu se leagă cu ața țolului oasele mele cele mai
mari_the most bragging lily: nu sunt întoarsă suficient
să-mi văd urmele lăsate pe spate nu sunt suficient de
înaltă s-ajung la inelele de fier: pernele mă țin sub ele în
accepția apei pe care o pierd atât de ușor până și noaptea
- norul vișiniu luat din poza cu pionerii care alergau pe struți e
gol înăuntru e gol înăuntru, e un micuț vârtej de codițe
de lăstuni care nu și-au mai spălat deloc aripile în
canalul cu somni pitici și o grămadă de plute.

Iarăși mă țin coastele să nu mă desprind iarăși mă țin anii
care or să mă ia la urmă să gust din clopotul care atunci
o să tacă întâia oară- prezumția lily se definește în griji:
nu e nimeni cu pieptul cald să scuipe în secretele mele,
prezumția lily strânge mereu cercuri și spițe în degetele
cu care tai ațele de prisos.