liniștea mă înșală cu umbra

doar rana mai fierbe
în jurul său privirile
trecute prea devreme
prin mine
degeaba mai încerc o trecere
sunt plin de gânduri
moarte prin asfixiere

prin preajmă o pasăre
se rotește în liniște

încercarea de a ști
de ce zboară atât de jos
se scurge prin negrul
colorat de propria umbră

o furtună de stele poartă sufletul
ca să nu-mi pot aminti niciun răsărit

acum știu de ce urăsc plecările