Sub ochiul ontic mă așez sfios
proptit între tendoane de un cerc osos
astup candidul cu un aer crud
dezmierd urâtu-n care m-am nascut.
Chiar dacă știu că durerea sălășluiește-n vene
nu am să dau culorii un sânge cald
am să mă țin cu mâinile de vorbe
adăpostindu-mă-n iubire ca într-un ochi de chihlimbar.
În mantia osoasă a ființării
îmi voi planta ideile-n quasari
nemaisperând în nemurirea cărnii,
am să apar mult mai târziu într-un cer cald...
Și am să cer iertare umbrei
și am să iert că-n voi am regăsit
regretul cel mai trist dintre cuvinte
"a fi" un OM sub ochiul ontic
acest regret mi-e lacrimă și vis.