așteptam
ziua să se adune sub tălpi
roțile lunii
ca niște fecioare pângărite
să ne tragă
în somn

din maluri
ce-și aveau oasele în noi
cobora
de foarte de sus
un nor alb
împins departe de trup

cu buzele părăsite de cuvinte
l-am văzut
și l-am fluierat
cât am putut de tare

el s-a întors nedumerit spre mine
jumătate copil
jumătate bătrân
și m-a întrebat
din adânc
dacă am
sa îi dau ceva

nu am știut
nici acum ce vrea
și l-am dat speriat
pe mâna trecătorilor