Timp oprit, în ceas răsfrânt în luciul
celor două oglinzi ondulate
de conștientul profund incizat
de minutarul orei predestinate;

pe-un șes al morții fără orizont,
ocrul luminii surpă fundalul –
ca după val stânca din mare,
reflexe de crom aprind cadranul;

e-n mine un ornic oprit brutal
de un frison de o mie de volți,
un capăt de fulger ancestral;

mă simt ca extras din urna cu sorți
și constrâns s-accept darul infernal
de a fi martorul propriei morți.