Moartea Iubirii


Sunt eu cu ea lâng-un mormânt,
Cad in genunchi plângând,
Iubirea noastră-i în pământ.


Doar eu cu ea am fost
La-ei înmormântare,
Când clopotul suna anost
Și noi vroiam-o imbrățișare...

Și din coștiug se ridică,
Privind spre noi și zise
'Pe voi nu vă mai vreau alături,
A-ți rupt atâtea vise,
V-ați frânt și ale voastre inimi,
Și mi-se,
Pare c-ați uitat ce e de fapt iubirea,
Eu plec acum ,vă las
M-așteapta nemurirea
Căci dragoste va fi mereu
Și oameni ca s-o ceară
E mai râvnită ca un zeu;
O candidă fecioară
Iar eu n-am fost poveste,
Ci basm adevărat
Între o fată simplă ș-un simplu băiat'

Închise ochii și zbieră : 'Tăcere!'
O lume-ntregă se oprii,
Și totul devenii metal
Era acum un fapt real,
S-a stins din viața noastră,
Crăiasa de cristal.


In groapă o așezarăm,
Cu tact...meticulos,
Știam ce va urma:
O viață de prisos,
Căci făr' de ea suntem degeaba
Iubirea una-i pe pământ,
Și doar odat' poți iubii,
Restu-i un rece vânt.