într-o zi
am început să ud
o floare
prinsă și….prinsă
într-un ghiveci frumos

în prima dimineață
nu am găsit apă,
dar am udat-o
cu lacrimile mele

seara, am încercat
s-aduc răcoarea
cu suflarea mea...

a doua zi
floarea era mai ofilită


am înțeles că lacrimile mele sărate
nu-i fac atât de bine

iar ca răcoarea adierii de vânt
nu-i mângâiere mai frumoasă

Am strâns picuri de rouă
Și le-am pus pe toate
În ghiveci
Apoi l-am adus
Pe prispa casei mele

de atunci,
în fiecare dimineață
când sărut răsăritul soarelui
mă simt mângâiat
de frunzele acelei flori
pe care cineva
o uitase în arșița soarelui....