așa cum trec în fiecare dimineață
pe spatele tău
palpând șinele de cale ferată
care mă duc undeva departe
atât de departe
încât ar trebui să mă mai nasc de câteva ori
să le opresc refluxul în mine
până în celulele descompuse
drog neinventat

tot așa născocesc ustensile de scris
opresc câteva seri în palmă
le țin strâns să nu-mi scape
îți desenez o literă nouă direct pe inimă
mă impregnez până la ultimul haos

sparg câteva oglinzi din nebăgare de seamă
îmi pare rău, dar ar putea să-mi ia locul
și ai vedea prin mine poemul boreal

și-atunci
și-atunci
pe cine ai găsi?



http://www.youtube.com/watch?v=uHdNCHomHlU