Sunt un poet stins,
în poezia sa;
sunt umbra unui vers
ce-ți rupe inima
dar ne-nțeles fiind,
rămâne doar o rimă.
Sunt pictorul ce-ascunde,
tablou în catifea
descoperit să fie, poate
de o altă lume.
Sunt pasărea colibri,
ce naște, renăscând
dar nevăzut fiind,
dispare a mea carte.
Sunt sufletul ce tinde,
să-nalțe către cer
deși fără lumină,
nu are nici o cale.
Sunt strigătul ce curge
în lume efemer,
dar doar ecoul
îi răspunde-n șoaptă.
Și umbra ce se stinge
în curcubeul său
culori de vis se sting
și ele-n pas de noapte.
Dar eu, sunt eul meu
ce scrie mai departe,
ca să exprime totul în idei,
idei ce-or să dezvolte, cândva
cuprinsul într-o carte.