Ah! câte ploi nu au spălat
de-atunci a tale urme,
ce mari zăpezi le-au astupat
topindu-se lugubre
și vânturi câte-au măturat,
le-au rătăcit prin lume.

Ah! pentru ele ce ușor
uitarea se așterne-n urmă,
n-au amintiri, n-au nici un dor
de cineva ce-i doar o umbră,
de-aceea poate că nu mor
și timpul li se pare-o glumă.

Ah! de-aș putea la fel să fiu,
neliniștea să mă-nfășoare
doar când privesc spre mai târziu,
iar semnele de întrebare
la amintiri, să le arunc într-un pustiu
sau în adânca mare.

Ah!, dar câte lacrimi s-au prelins,
brăzdându-mi fața obosită,
îmi pare că n-au fost deajuns
să-mi ieși din mintea încâlcită
și viața care m-a cuprins
îmi pare-o groaznică ursită.