Și floarea aceea gingașă, violetă,
crescuse deasupra unui cuib
de vipere.
Niște vane reîntoarceri
în materia ființei- sentimentele-
formau albii adânci.
Mut și străin de mine însumi,
m-am descoperit în cuvintele
nerostite încă;
albe sunete- vocalele-
îmi aduceau aceleași nostalgii.
Te-am descoperit și pe tine, frumoasă Speranța,
în limbile cu venin ale viperelor,
iar deasupra ta
floarea aceea gingașă, violetă,
începuse a se usca.