căruța cu țigani se îndepărtează
ducând sub coviltir
cele din urmă scântei ale toamnei
desprinse din pletele tale.

fixez obiectivul:
clipa fericită, dezmierdată de căldura trupului tau,
va zbura în
viitor.

de acolo,
împovărat de zăpadă voi contempla
prezentul.
poate…,
voi simți din nou gustul aromat al măceselor
de pe buzele tale.
tâmpla mea încărunțită,
poate...
va fremăta din nou
la adierea pașilor tăi.