fără un început neapărat nici tânăr nici frumos nici bun la capătul străzii sub o mașina pe coaja unui melc călcat cu ochii țintă la cer m-am oprit și am băut o parte din zale dizolvate în asfalt ca un câine fugit de-acasă/ stăteam pe spate să-i simt răceala podeaua nu reușea nici acum să mă îmbrățișeze, m-am întors cu capul pe perna de smoală de-acolo degete groase mirositoare nu reușeau să iasă/ cu ochii închiși la o terasă bag capul de primăvară în halba de votka un ultim înot vâsliți nu există timp noi ne-am desprins din dorință și fiară/ mi-am întors privirea din trei coarne melcul ca pe niște furci mă privea numai eu și melcul călărind spinarea unui cauciuc în același sărut//

nu ne vom mai ridica de aici frate măcar o umbră de brazi să fi fost pe ei să ne cățărăm să punem mâna streașină la ochi și să ne imaginăm caii repezi zdrobindu-se în galopul câmpiei/ nu ne vom mai ridica amice de-aici cu caii ne vor scoate bine conservați cu mâinile galbene pe trunchi vom căuta în zadar să ne cățărăm și totul numai din vina ta a celui alunecos/ cu două antene melcul mă privea aveam scor egal tovarăși ai acelorași lovituri/ copiii barbari ai acelorași abțineri/ din vina ta alunecos nu mai există timp și pe urmă cerul este atât de frumos//

azi mâncăm copiii la prânz în furcile melcilor îi aducem în cer și poate așa de noi nimeni nu va arăta îndurare decât smoală și fire de iarbă tăindu-ne în timp ce sunt cosite/ respirații murdare de sub asflat lasă un abur dens pe obraz eu nu mai sunt deasupra într-un bloc de carne la ultima lovitură melcul mă privește sec pe spinare să-i urc cu mâna să mă apuc de singurul corn în senzația că totuși suntem supraviețuitori/ dar noi ne-am desprins din dorință și fiară/ îmi pun liniștit cauciucul dezumflat sub cap, de pe el se prelinge dâra unui melc strivit/ peste ochii mei invadați de melci se târăsc și se devorează succesiv ambele pleoape