Pe o bucată de pânză albă
Încap două inimi
Uneori și trei, dacă le împingi una în cealaltă ca pe niște batoane
Glazurată de tot
Important e să dai din cap ca și când ți-ar păsa că afară plouă.
N-am spus-o eu, ci am auzit pe unul spunând
Că din fundul iadului sar picături de smoală
Peste tipii adunați din întâmplare la picnic
În jurul unei bucăți de pânză albă
Câteodată mă uit fix la trecători
Oare cine are cele mai mari stigmate crescute în ochi?
Și dacă pensionarul ăsta care doar ce a trecut pe lângă mine are stigmatele din retină atât de profunde, de ce nu e la dreapta Dumnezeului din cer să-i cânte la harpă???
E bine să ne lamentăm, ține de foame, garantat.
Acum e timpul să ne ridicăm de pe scaunul de la wc
Să folosim cât mai puțină hârtie igienică
Și să aplaudăm de pe geamul acela minuscul de la baie corul invalizilor nefericiți intonând un ”Ave Alberto” fluid ca jetul dușului.
Hei, e bine să faci ture de stadion cu un sac de biblii în spate!
Așa îl vei simți pe Dumnezeu apasându-te pe ceafă ca un sac de ciment la preț redus
Sau poți scuipa de la geam îngerii adunați în jurul cățelului cu picioarele rupte de bmw-ul 318i proprietate personală.
Același efect se poate obține folosindu-ți sinapsele pe post de bretele
Sau
Te poți înconjura de femei frumoase sau de cutii de pepsi goale
Vei deveni un cutremur de pământ, un Goliat de carton presat pus la uscat pe care toate muștele se așază ca într-un amfiteatru roman
Sau... sau nu mai devii nimic, stai degeaba în barcă ta cotidiană ca într-un coajă de nucă și aștepți
Să te spargă unul cu bocancul