Aș vrea să mă întorc din nou in mine
Să simt cum nasc un sentiment confuz.
Privesc în jur - copacii se îndoaie,
Turbate vârteje de frunze si petale,
Un soare aspru care ma lovește,
Un cer care nu se mai oprește...
Vreau să aud înflorirea tristă a rozelor de demult
Să-mi spună cum să îl iubesc.

Dar vai, sunt prizonieră aici...
Nu pot să văd și nu pot să aud ce-mi șoptesc
Copacii, frunzele, soarele, cerul, rozele...

E totul tăcut, în afară de el -
El, care mă face mai roșie decat o roză,
Mai sălbatică decât un vârtej de frunze,
Mai adâncă decât cerul.
El și acei ochi albaștri
În care ghicesc misterul tot.
El și o strângere de mână
Și o inimă care bate mult prea tare
Și un sărut furat pe ascuns.

Se-ntunecă, dar cerul este roz.