Se-ntind râuri prelungi pe alei,
pe clădirile străzii mele și
pe bordurile ei.
Balauri colțuroși își scot
limbile cu flăcări de întuneric...
balauri însetați, alungați
de biciul vre-unui sfânt Gheorghe.

Ard sufletele oamenilor în doliul feeric.

Hm... uite-mi pașii fără soț
cum zdrobesc sentimente.
Fugiți, sentimentelor, fugiți
de-asfalturile mișcătoare,
căci sunt însetate...

Mi-e sete și mie. Trei lucruri aș vrea:
da-ți-mi cerul să-l sorb,
să-mi sting pustiul din suflet,
un ciocan nemuritor
să sparg clepsidra
și parfum s-acopăr duhoarea
râsetelor satanice din jur.