Tu nu-nțelegi femeie?

Tu nu-nțelegi femeie că slava ta sunt eu?
Așa cum rânduit-a Dumnezeu!
Din coasta mea El te-a făcut, și sprijin mi te-a dat,
Dar tu, de șarpe ispitită, căzut-ai în păcat.
M-ai îndemnat la rându-ți, să mănânc din pom
Și-am coborât o treaptă, din starea mea de om.
O, Doamne, de ce m-ai blestemat atât de rău?
De-ajunsei robul femeii, și, nu, robul Tău!...
De ce m-ai blestemat, cu trudă să-mi câștig traiul?
Și să-mi zdrobească capul , femeia cu vătraiul!
Vrăjmășie-ai pus între sămânța mea și-a ei,
De bărbați să fiu atras, și ea, femeia de femei!
Acum se împlini blestemul tău, cu ziua și cu ora,
Căci reînviarăm orgiile cetăților, Sodoma și Gomora!
Atuncea n-ai lăsat în viață, decât pe Lot, cu ale sale fiice,
Ca din incest să se înmulțească lumea, și iarăși, să se strice!
Astfel că se născu o lume mai nebună,
Și, nebunia ei la Tine, iar răsună!
I-ai pedepsit pe oameni, Doamne, cu potopul,
Și, l-ai salvat pe Noe, ca omul să continue jocul,
Mai târziu ni l-ai trimis pe Fiul tău, Cristos,
De păcat să ne salveze, în chip miraculos;
Drept pildă ni L-ai dat - să fie omul!
Stăpân pe patimi, pe ispite, la fel ca Isus Domnul!
Ne-a spus și Sfântul Pavel: Bărbatul să fie al femeii slavă!
Dar ce bărbat i-acesta, cu firea-atât de slabă?
Și a mai zis: Femeia să se teamă de bărbat!
Dar rânduială lumii ce mult s-a mai schimbat!
Căci femeia s-a urcat mai sus, aproape ți-a luat locul!
Se-nchină acum la ea, bărbatul, dobitocul!
Mirat rămâne, căci tot mai sus ea se cocoață!
Aproape a ajuns la cer, la dumnezeiasca-ți față;
Pe ecrane văzut-am, cum, ani de-a rândul,
Ca o maimuță în copac, ea își arată fundul.
Prostit, bărbatul îi admiră nudul, ca un mister de foc;
Decade și mai mult, robit de-al ei mijloc.