Muribunda noastră speranță,zace în alcolemia degradată,
Te dai drept legendarul ce triumfase visul stelelor,
Stelele îngropate,în catacomba dragostei de demult,
Să pierzi ultimul tren spre utopica ta speranță.

Mucegaiul vinului ne îmbată sec în mister,
Aroma destinului,ne ruginește soarta,
Scrisoarea de dragoste e pierdută în veacuri,
Iubirea poate se ingroapă,e efemer.

Ocolișul soarelui rupe tăcerea,dar cu un rost,
Izbutesc valsul florilor,urât mirositor,
Prăpastia evocă revelația supremă,
Iubirea sculptează frumosul de demult.