Cu gheață între degetele-mi de la picioare
Înaintez frământată de a ta vioară,
Spaima-mi încleștează întreaga mea-ntrupare
Și intru îngrozită în a ta cămară.

Ce liniște macabră îmi gâdilă spinarea,
A ta durere oarbă îmi chinuie ochii,
În urma coroanelor rămâne frământarea
Pasiunilor moarte. Iar umbra albei rochii
Zace uitată pe podeaua putrezită
Scoțând sunete-alarmante
A vechii fanfare acum nimicită,
Asemeni iubirii lui Dante.

Iar în spatele perdelei
Cad foi scrise, murdărite;
Sunt pecetluite stelei,
Stelei tale mult iubite.
Iar ochii tăi și-acum aprinși
Par să suspine încă,
Murdăresc foile asemeni cărbunilor încinși,
Deși cuprinși
De o răcoare adâncă.

Și ce tristețe mai răsună
În corzile amare
Ce le atingi c-un scurt sărut,
Săruturi funerare.

Și mă întorc în gândul meu sfânt,
Pășind încet, încet,
Te las în recele mormânt
Al meu drag antipoet.