În satul în care nimeni
nu mai merge la șezătoare
se apleacă încet garduri pe spinările ierbii
cu glas prelung de tânguire solemnă

Clopote sparte nu ne mai cheamă
decât într-o ultimă încercare timidă
fără glas fără sfoară

Praful așezat liniștit îmi șoptește
că iar ai uitat drumul spre mine
uluci se așează la rând
întrebând norii dacă mai vii
soarele orb își cere iertare
că nu te mai poate conduce cărărilor

copiii ne-adorm potecii spre tine
iar casa te cere-ntr-o ultimă rugăciune

a uitat ceasul să-și lingă buzele clipelor
totul se-oprește până în zare-ai s-apari
să ne-aduci iară iubirea și bucuria