Ai rămas orfan, ca plopul,
Risipit printre colegi,
Lângă drum, la iarmarocul
Unor bieți bătrâni betegi,

Care umblă, zi și noapte,
De lângă casă să își vândă
O vițică, printre șoapte,
Ca apoi să se ascundă,

La căsuța lui cea dragă,
Unde nimeni nu-l așteaptă -
Nimeni nu-i să înțeleagă
Vorba unei minți prea coaptă.

Viața, singuru-i avut,
Speră să și-o prelungească,
Chiar de baba și-a piedut
Și n-are nepoți să crească.