agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7137 .



milka
poezie [ ]
din volumul black job

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [RA ]

2006-04-29  |     | 



1.

azi m-am trezit fier
chiar și mâna se auzea ruginită când m-am întins după prima țigară

am ieșit să-mi iau un vin
pentru sincopa asta ciudată
inevitabilă după cum se crapă pereții
când trece tramvaiu’ ăla nenorocit

la semafor
o femeie

dacă eram colegi de liceu
poate am fi fost împreună acum
ne-am fi ținut de mâini și ne-am fi zâmbit patetic
ne-am fi cunoscut fiecare mișcare
colecția de lenjerie
colecția de amintiri
am fi avut poate și copii
cu ochi verzi sau albaștri
am fi mers în weekend la metro
înainte de crăciun să umplem coșurile de cadouri

am fi făcut-o
poate atât de pervers
încât m-aș fi lăsat și de scris

am fi avut un bar al nostru
cu prieteni ai noștri
cu bere a noastră
casă deasupra la un etaj neinteresant
cu vedere spre parc
spre locul amenajat pentru copii

și în acele dimineți m-aș fi trezit probabil lapte
lapte cald cu aromă de scorțișoară
și biscuiți pe o farfurioară lângă



2.

o să dărâm toată camera asta
nu știu cum fac rost de proiectul ăla de la casă
aprobări și toate cele
dar am timp

o să pun fiecare perete la loc invers
chiar dacă numai eu voi ști asta
voi vopsi totul în mov sau în verde
voi trânti alte versuri de data asta pe tavan
voi mări spațiul ușii
să avem loc amândoi deodată
când ne vom sprijini beți fiecare cu capul
în brațele celuilalt

îmi voi face și un loc de fumat pe hol
eu nu vreau ca tu să fumezi
ba chiar să te deranjeze asta și să mă cerți

de fapt o să dărâm toată casa asta din temelii
voi schimba intrările camerele visele
voi pune copii ieftine după dali în living
o canapea de piele în mijloc
și o masă de sticlă unde să-mi las prosportul

un șevalet unde o să te apuci de pictat în stânga
biroul meu cu o mașină de scris veche în dreapta
alături de un coș de gunoi
cu mii de hârtii mâzgălite
ce se vor sufoca între romane și poezii de succes
moarte pentru totdeauna

îmi voi lua și un manual de arhitectură
reviste de design interior
sunt nehotărât la camera copilului
și la ce nume o să-i punem
am dat deja câteva milioane bune
pe tâmpenii de la totem
să văd pe unde o să le împrăștii în ce colțuri
și să le așez câte o pernă la fiecare în lateral
să nu se spargă sau să se zgârie atunci
când le vom arunca
ca să o facem pe pereți
sub pereți prin pereți

mă ocup eu de toate
tu să apari

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!