Arămie lună, pasăre-arămie, când te ridici să zbori Privește-n jur,
Privește-n jur la capul și la țitera
Pe pământ.

Arămie lună, când să te-nalți începi privește-n jur;
E cartea și pantoful, trandafirul
Putrezit la ușă.

Fost-a acesta locul unde-ai venit azinoapte
Zburându-i aproape și fără să te-nalți.
Din nou acum.

În lumina ta capul vorbește. Cartea
El o citește. Din nou e înțeleptul ce pândește
Celeste întâlniri.

Din cea mai ruginită strună un cântec firav stârnind
Și cel mai roș parfum din buturuga verii
Culegându-l.

Din aripile-ți de foc un cântec antic se pogoară.
Cântecul marelui spațiu al vârstei tale
Străpunge noaptea clară.