(textul acesta am să ți-l înfășor de gît care pe o funie am să te spînzur am să te privesc
cum dai din picioare cum respiri pentru ultima dată chiar dacă am să fac pușcărie pe viață.)

mă lipesc de pereții vagonului au ceva din fierbințeala trupului tău dimineața pînă și canapeaua miroase ca pielea ta. a porumb fiert.

întunericul și-a desfăcut sternul din el a curs o pastă lipicioasă care a șters orice urmă. o vreme n-a mai existat nimic. apoi oamenii au început să-și ascută dinții de tocul ușii ca niște necrofagi așteptînd resturile după ospățul celor puternici. am început să umblu aiurea pe coridor număram neoanele aprinse neoanele sparte vedeam oamenii tolăniți pe banchete un fel de vulturi pleșuvi prea ghiftuiți să mai poată zbura la vederea dușmanului.

*

la belvedere am ajuns noaptea. vedeam totul prin ceață poate așa trebuia poate am ajuns într-un regat unde e mai bine să nu te vezi cu celălalt pentru că știi că vei sta foarte puțin și nu are rost să-l ții minte. ai avut vreodată senzația că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reușit să-ți pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să știi unde mergi? ai avut vreodată senzația că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri și pe marginea drumului copaci înșirați ca niște naziști care te lovesc cu patul puștii în cap la cel mai mic pas nesigur?

din barba recepționerului cădea din cînd în cînd cîte un pui de pasăre. atît am putut să văd. în restaurant doi bătrîni beți dansau un șlagăr uneori cădeau îmbrățișați peste mese mi-am închipuit că sînt niște soldați care se apără unul pe altul într-o groapă săpată de mortiere. femeile treceau pe lîngă mine sau prin mine nu-mi dădeam seama oricum eram deschis ca un refugiu din piatra craiului unde m-a prins odată viscolul și n-am putut să cobor două zile. mă amușinau cîte una fornăia zîmbeam dacă i-aș fi dat zahăr cubic din palmă probabil ar fi fost toată viața a mea.

în cele din urmă i-am găsit pe ai mei. smîntînă sleită discuții despre consilii locale salut sînt din hunedoara salut sînt din rîmnicu vîlcea din tîrgu mureș mi-aș dori și la noi un smurd ca la tîrgu mureș să mă transporte cu elicopterul pînă la spital dacă o fi să mor măcar să mor la mare distanță de pămînt să am un sicriu de aer și să fiu înmormîntat într-un tunet.

oamenii sînt un fel de animale de companie cu zgardă electrică. dacă se rup prea mult de realitate se declanșează un mecanism un șoc pe jugulară care îi aduce cu picioarele pe pămînt. o durere cumplită de dinți și revenirea la normal. cartela magnetică ușa dărîmată de la baie televizorul stricat frigiderul balconul. balconul frigiderul televizorul stricat ușa dărîmată de la baie cartela magnetică durerea cumplită de dinți. un sfert de oră m-am chinuit să desfac o sticlă de vin. peste oboseala mea s-a lăsat frigul. nimic de făcut nimic de zis nimic de urlat.

*

nu știu cum se face că dimineața mă găsește întotdeauna oricît aș vrea eu să mă ascund. probabil golul e și el un sistem de localizare. frig. pielea se strînge în jurul meu ca o placă de rigips.

o pustietate de-ți vine să-ți smulgi ochii din orbite. la parter zgomot de tacîmuri. nu mănînc.

consilii locale legea 52 legea 544 cafea. cafea legea 544 legea 52 consilii locale la parter zgomot de tacîmuri nu mănînc.

*

mă lipesc de pereții vagonului au ceva din fierbințeala trupului tău. controlorul rîde gros rîsul său pare scheunatul unui cîine lovit de mașină. dincolo de fereastră orașele stau înșirate ca niște făclii. zîmbesc regele arthur se întoarce în camelot. cavalerii lui au plecat care-ncotro la sfîrșitul liceului. e vreme de pace.

o vreme m-am crezut al pacino urlam pe coridor i'm in the dark here.

apoi lucrurile s-au limpezit. am adormit cu gura întredeschisă poate ajungi mai tîrziu și nu vei avea cheie să intri.