- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai țin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras și singurel,
Trist, alungat la colț ca un cățel.
- De ce-s așa? - De viața ta șucheată.
- Ce-ți pasă ție? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi crește-odată.
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!


- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, și ce!
- Păi ești copil? - Ba! - Mi se pare
Ești apucat! - și cum, de gât ai vré?
- Nimic nu știi! - Ba știu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Și iar ne hărțuim de ești ciudoasă.
- Ești chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!


- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru ține.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aș fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Þi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuință!
Să-nveți din asta, nu ai trebuință?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocință!
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!


- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuși Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă ești, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înțelept putere,
Și zodii, și planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credința-mi cere.
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!



- Vrei să trăiești? - Domnul să-mi dea putintă!
- Îți trebui . . . - Ce? - Mustrări de conștiință,
Lectură multă. - Ce? - Cărți de știință.
Lasă smintiții! - Oi mai vedea eu, lasă . . .
- O să ții minte? - Dacă-mi dau silință.
- Nu sta până când dai de suferință.
Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!