Viata noastra-i ca un tren
ce poposește uneori
în gări uitate în deșert
sau învăluite în mister.
Greșim ,n-am ales bine drumul
ne-au înșelat cei ce-i iubim,
dar trenul merge înainte
cu roți de fier ce ruginesc.
Plângem, dar e târziu
iar timplu nu ne iartă
trenul merge, încotro?
nu știu, dar nu-mi mai pasă.

Nu trenul este vinovat
iar gara n-are nici o vină
când căutarile au eșuat
sau ai greșit, grădina nu era divină.
Nici roțile ce te-au purtat
spre zări dorite și visate
n-au nici o vină dacă azi
rugina a cuprins a lor roate.
Iar gara refugiul azi uitat
privește trist spre nicăeri
trenurile nu mai vor să vină
să poposească la vechi amintiri.
Vinovați suntem doar noi
am greșit atunci când am ales
semănând iluzii și-ntrebări
iar azi... doar mergem la cules...