Cât de mult îți iubești casa?
E locul unde îmi adăpostesc visele
Când cresc prea mult și nu mai au loc
În sufletul obosit și secătuit.

Cât de mult îți iubești curtea?
E locul copilăriei mele și a viitorului
E umbra caiselor furate cu-n sărut
Și locul unde-mi ascund singurătatea.

Cât de mult îți iubești strada?
Ea e oaza mea de identitate,
Mă regăsesc în pietrele de caldarâm
Și-n umbra copacilor triști și singuri.

Cât de mult îți iubești orașul?
Orașul? Dar nu-l iubesc.
În el sunt mic, insignifiant, vremelnic
El nu-mi aparține așa cum eu îi aparțin
El se întinde, cotropindu-mi identitatea
Copilaria și visele. Poate c-ar trebui să-l urăsc
Dar nu, îl ignor și mă fac că nu îl văd.
Iar oamenii din jur, concetățenii mei
Fețe, destine, obiceiuri, porniri
Sunt asemeni mie:
O mare de mizerie și tristețe.