Am dojenit aseară timpuria
Violă-n floare: "Dulcele parfum,
Mi l-ai răpit, hoț tandru!" iar mândria
În mine-am îngropat-o de acum.
Neprihănitul crin, pentru-a ta mână,
Îl cert, sovârful - pentru păru-ți moale,
Iar rozele, cu spini o să rămână
Roșind și-apoi albind de disperare.
Ne-a amăgit a treia, însă vina
Mai mare-i căci ți-a subjigat sărutul;
Își va primi sentința și-n grădina
Odihnei viermii o să-i muște lutul.
Atâtea flori în jur, însă niciuna,
De te-a zărit, nu-ngăduie minciuna!

Sonet XCIX de William Shakespeare

The forward violet thus did I chide:
Sweet thief, whence didst thou steal thy sweet that smells,
If not from my love's breath? The purple pride
Which on thy soft cheek for complexion dwells
In my love's veins thou hast too grossly dy'd.
The lily I condemned for thy hand,
And buds of marjoram had stol'n thy hair;
The roses fearfully on thorns did stand,
One blushing shame, another white despair;
A third, nor red nor white, had stol'n of both,
And to his robbery had annexed thy breath;
But, for his theft, in pride of all his growth
A vengeful canker eat him up to death.
More flowers I noted, yet I none could see,
But sweet, or colour it had stol'n from thee.