Lumina proiectoarelor mușcă necruțător
Din carnea obosită a tencuielilor,
Înfigând umbre sinistre
În fiecare cicatrice de beton
Pe unde s-au aciuat drogații și câinii maidanezi.
Orașul e un orfan sărman pe care îl pasăm
Din mână în mână ca pe o monedă tocită,
Trecând de la bogați la săraci;
Al nimănui.

În mijlocul cetății stăruie Foamea.
Nu de azi sau de ieri. Dintotdeauna.
Implacabilă, muchia ei oțelită
Dezvelește măruntaiele orașului în văzul tuturor.
Supurând din rana încă proaspătă
Bezna de la periferia amintirilor e atotcuprinzătoare.
Cu privirea ațintită în pământ,
Întâia oară haruspiciile refuză profeția.