Pot zbura peste limita focului...
coexist cu fiecare cuant dintr-un pahar cu vin...

pietrele,
una după alta,
se transforma în apă
așa cum orice căldură a aerului devine culoare,
așa cum orice căldură a venelor devine cuvânt...

sunt in căutarea străzilor tale,
având la dispoziție un motor reciclabil...

roua are uneori dinți
și, prin urmele acestora de la glezne,
îmi dau seama că poți avea multe ascunzișuri...

propozițiile mele
sunt medii ponderate între răspunsuri și întrebări...

cheia de la închisoarea sângelui
se găsește
undeva în pumni aflați în plină viteză...

sunt deprins
să ies afară
prin ușa din spate,
prin subteran,
prin guri ascunse,
pentru că nu suport propriile fântâni arzătoare...

posed un spațiu relativ infinit...

trebuie să scot plapuma de peste ochi
și să depășesc noțiunea de proces fizic...

stau până la schimbarea peisajului...

cineva trebuie să îmi arunce săgeți
ca să pot ridica pleoapele...

am nimerit într-o galaxie-capcană,
unde căldură li se acordă doar viermilor
de la etajele de sub podea...

cosmosul este o pernă gigantică
umplută cu țipete moarte
în care ne naștem pentru a ne zbate
și a ne hrăni
din învinuirea șefului insomniei
și din alegerea penelor mai moi...

chiar de vei fugi toată viața
cu viteza ochilor,
nu vei evada din cadrul picturii mele,
pentru că ești respirația înhămată a ei...

frunzele au căzut demult;
nu ne rămâne decât
să le vopsim cu un strat de zăpadă.